Sub Cetate, Valcăul de Jos (Valkóváralja) – jud. Sălaj
Cândva un punct crucial în istoria regiunii Crasna, Cetatea Valcău mai păstrează doar câteva urme palide ale vremurilor în care îndeplinea cel mai important rol strategic al comitatului. Povestea fortificației se întinde pe aproape 800 de ani, prima atestare documentară fiind consemnată în 1280.
Cetatea Valcău, bastionul principal al Comitatului Crasna
Construită pe vârful dealului cunoscut astăzi sub denumirea de Plai, la poalele Munților Plopiș, Cetatea Valcău a fost edificată de regalitatea maghiară pentru a preîntâmpina invaziile tătarilor, dar și pentru a spori apărarea față de amenințarea Imperiului Otoman. Parte din amplul sistem de fortificații din Transilvania, cetatea urma să apere regiunea sud-vestică a zonei Sălajului, dinspre direcția Nușfalău-Zăuan-Ip. Mărginită în partea estică de râul Barcău, care izvorășete în apropriere, apele acestuia au preluat, practic, o parte din rolul șanțului de apărare, absolut necesar în acea vreme pentru o fortificație, mai ales după marea invazie mongolă din 1241.
Inițial o cetate nobiliară, fiind proprietatea castelanului Bekcs, fiul lui Iacob Borsa Kopasz, fost palatin al Regatului Ungariei, fortificația a fost cucerită de Dezideriu de Elewanth, cel care a dăruit-o regelui Carol Robert de Anjou. Apoi, domeniul a fost donat comitelui Donch de Crasna, iar ulterior, la sfârșitul secolului al XIV-lea, a trecut în posesia familiei nobiliare Bánffy-Losonczi. Atacată de trupele regelui Sigismund de Luxemburg, în 1404, cetatea a devenit treptat „turnul de veghe” al întregii regiuni sudice a Comitatului Crasna din secolul al XV-lea, fiind devastată ulterior, în 1514, în timpul răscoalei țărănești condusă de Gheorghe Doja.
Cetatea Valcău, distrusă de turci, neglijată de români și maghiari
Văduvită de rolul de apărare în secolul al XVI-lea, soarta edificiului a fost pecetluită definitiv în iarna anului 1665, atunci când o trupă de 500 de soldați trimisă de Hamza Pașa de la Oradea cucerește Cetatea Valcău. N-au avut o misiune grea, deoarece abia după cucerirea Oradiei din 1660 s-a propus staționarea unei gărzi militare permanente, ultimul castelan fiind Mihai Teleky, cancelar al Transilvaniei, mâna dreaptă a principelui Mihai Apafi. Încercările de reconstrucție au fost contracarate în repetate rânduri de trupele lui Hamza Pașa, iar ultima încercare, cea din 1718, în urma unei hotărâri a adunării Comitatului Solnocului Interior a fost sortită eșecului.
Exclusă din circuitele turistice, Cetatea Valcău, astăzi doar o ruină tristă, nu este conservată, deși se află pe lista Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Chiar dacă pare mai puțin spectaculoasă decât alte fortificații din zona Sălajului, Cetatea Valcău oferă totuși o priveliște fantastică de pe platoul dealului Plai, un loc în care timpul se oprește, iar trecutul tulburător al pietrelor seculare se îmbină cu liniștea prezentului și a murmurului apelor Barcăului. Zidurile rămase, urmele șanțurilor de apărare, ruinele fostului palat al cetății stau încă mărturie istoriei regiunii, veghind din adâncul pădurii peste satul Sub Cetate.
Dealul cetății este relativ ușor de atins, DC90 asfaltat ce se desprinde din DJ191D în Valcăul de Jos ducând până în satul Sub Cetate. Mai apoi, după ce lași mașina la poalele dealului Plai, pe malul Barcăului, cărarea prin pădure, marcată și semnalizată, te duce în circa o jumătate de oră la ruinele de pe platou. Bucură-te de aerul proaspăt, de liniștea pădurii, de tăcerea solemnă a zidurilor străvechi a Cetății Valcău…