Liteni (Magyarléta, Ungarischlitta) – jud. Cluj
Aflată la mai puțin de 40 km de centrul Clujului, Cetatea Liteni este straja tăcută peste Valea Ierii. Zona pitorească pe care o veghează, pădurile dese și verzi din jurul ei atrag turiștii ca un magnet. Cu toate acestea, potențialul turistic al cetății rămâne nevalorificat.
Cetatea Liteni, paznic sobru peste Drumul Sării
Atestată documentar încă din 1324, Castrum Leta era cea mai sudică fortăreață din Țara Călatei. Importantă cetate regală, aceasta străjuia transportul sării din zona Turda și a metalelor prețioase din Munții Apuseni. În 1405, regele maghiar Sigismund de Luxemburg a donat Cetatea Liteni orașului Cluj. În 1441, regele Vladislav I. a cedat domeniul deținut de fostul voievod Desideriu de Losoncz vicevoievodului Márk Herepei. Fortificația a ajuns apoi în posesia familiei Jakcs de Kusaly (Coșeiu, Sălaj) la finele anului 1450, grație guvernatorului Iancu de Hunedoara. Sora cea mare a acestuia, Klára Csolnokosy, a revendicat și ea moșia, iar regele Ladislau Postumul i-a oferit-o în 4 aprilie 1456.
În 1501, Vladislav al II-lea a dăruit cetatea regală lui Ioan Corvin, fiul nelegitim al regelui Matia Corvin. După o perioadă în care domeniul a fost stăpânit de Francisc Balassa de Gyarmat (1524) și Boldizsár Bornemissza (1544), un eveniment cumplit a marcat istoria edificiului. Intrat în conflict cu regele Ioan Sigismund, Menyhárt Balassa a cedat asediului împotriva cetății deținute cândva de părinții săi, Orsolya Perényi și Francisc Balassa. Dar odată ce trupele viitorului principe transilvan au intrat în subteranul fortăreței, magazia de pulbere a explodat. Cetatea Liteni a fost nimicită, iar 50 de soldați și căpitanul lor, János Szilvási, au murit în fatidica zi de 12 februarie 1562.
Cetatea Liteni — De ce se mai numește și Cetatea Géczy?
Ajunsă din nou în proprietatea orașului Cluj, Cetatea Liteni a fost oferită viitorului guvernator al Transilvaniei, Ioan Ghiczy (1569). El a reabilitat-o și a făcut-o din nou locuibilă — de numele lui se leagă astfel denumirea „Cetatea Géczy”. După acest moment, mărturiile istorice despre povestea cetății se pierd în negura timpului. Cel mai probabil, asemănător multor altor cetăți, aceasta ar fi fost distrusă definitiv după finalul răscoalei curuților conduși de Francisc Rákóczi al II-lea și încheierea Tratatului de la Satu Mare, în 29 aprilie 1711. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei (1769-1773), Cetatea Liteni apărea deja sub numele de Altes Schloß — „Castelul Vechi”.
Era o cetate de dimensiuni mici, în formă dreptunghiulară neregulată, cu o fortificație interioară și una exterioară. Intrarea era pe partea estică, în timp ce pe latura vestică se înalță stânca abruptă pe care a fost construită cetatea. Cel mai bine se păstrează astăzi cetatea superioară, mai ales turnul vechi al acesteia. Din partea inferioară, ridicată probabil în secolul al XVI-lea, au mai rămas un turn hexagonal și zidul estic. În urma săpăturilor arheologice, au fost găsite rămășițe de ceramică cu chipul Sfântului Ladislau al Ungariei, vârfuri de săgeți din secolele X-XI, inele de argint și unelte din piatră — semn că Cetatea Liteni ar fi mult mai veche decât o arată prima atestare documentară.
Legende despre Cetatea Liteni, mituri despre dinastia Géczy
Una dintre legendele legate de Cetatea Liteni spune că stăpânul Géczi își închidea iubitele neascultătoare în peștera din stânca aflată la est, numită Kisasszonykő — „Stânca Domniței”. De asemenea, pe servitorii săi necredincioși îi azvârlea în hăul stâncos numit „Dazsáköve”. Nu există o semnificație sau o traducere concretă pentru acest termen, dar, cel mai probabil, indică suferință, chin.
În volumul intitulat „Magyarország lovagvárai” (Cetățile cavalerești ale Ungariei), faimosul scriitor maghiar Kálmán Mikszáth dedică un capitol întreg Cetății Liteni. Este o lucrare ce îmbină istoria, legendele și miturile, în stilul caracteristic al lui Mikszáth. Iată traducerea integrală a capitolului „Castrum Léta”:
„În vechile documente apare sub denumirea de „Castrum Léta” (Cetatea Liteni), dar în mod obișnuit este numită „Cetatea Ghéczy”, după dinastia Ghéczy. Această familie a deținut cetatea vreme de secole.
Despre stăpânul cetății s-au păstrat multe povești colorate.
Un domn din familia Ghéczy era atât de mândru și de bogat, încât nu mai știa ce să facă cu aurul său. A hotărât astfel să ordone turnarea unui taur din aur. A adus mai mulți meșteri care au realizat taurul uriaș. Ghéczy (numit în unele documente vechi și „Ghiczy”) a poruncit ca statuia să fie așezată chiar în mijlocul cetății. Meșterii așteptau acum să fie plătiți, dar stăpânul cetății le-a spus:
— Taurul este gata, dar stă nemișcat, nu cere de mâncare, nu bea. Turnați-i suflet, dacă sunteți în stare; iar dacă nu sunteți, atunci voi scoate eu sufletul din voi!
Desigur, meșterii nu au putut să dea viață taurului din aur, iar acest lucru l-a înfuriat teribil pe marele stăpân.
— Vă mai dau trei zile, iar dacă până atunci taurul nu se va mișca, în zorii zilei a patra vă voi decapita pe toți!
Și, cel mai probabil, și-ar fi ținut promisiunea, dar Dumnezeu s-a mâniat că un muritor vrea să se amestece în treburile Lui și, în a treia zi, a provocat un cutremur puternic care a zguduit zidurile solide ale cetății, iar taurul din aur s-a mișcat — pentru că a dispărut fără urmă.
De câte ori aud un sunet ciudat sub plug, românii superstițioși care locuiesc în zonă se gândesc și astăzi la taurul de aur.
O poveste mai piperată este legată de un alt Ghéczy, un tânăr care mergea des la Cluj pe frumosul său armăsar, pe care îl adăpa în râul Iara ce curge sub cetate.
Într-o zi, pe când se afla la Cluj, a zărit o femeie frumoasă, care tocmai măturase în fața unei case micuțe. Era soția unui cizmar localnic. Ghéczy i-a zâmbit, femeia i-a zâmbit înapoi.
— Ei, porumbița mea, — i-a spus — la Cetatea Ghéczy nu ar trebui să mături.
Femeia oricum nu era prea pasionată de măturat; discuția a continuat și, în cele din urmă, când cizmarul s-a întors acasă, soția lui era deja dispărută.
Furios, meșterul a încărcat tot felul de unelte de luptă într-o căruță și, împreună cu oamenii săi, a pornit să asedieze cetatea, ca să-și recupereze soția.
Timp de două zile, cizmarul a bătut în poartă, până când, în cele din urmă, a apărut stăpânul cetății, râzând în hohote.
— Ei bine, ce dorești, cinstite și vrednic cizmar?
— O vreau pe soția mea.
— Ce să mai faci cu ea, inima ei este deja legată de acest loc.
— Cu toate acestea, am să o duc acasă, trăgând-o de urechi, — a spus cizmarul, bătând din picioare de furie.
— Ei bine, iată-ți urechile — a pus capăt discuției Ghéczy, arătând cu ambele mâini spre cele două sate din jur — ia-le, sunt ale tale.
Și, spunând acestea, a trântit ușa în fața cizmarului și a dispus ca cele două sate, care și astăzi poartă numele de Alsófüle și Felsőfüle (n.r. Filea de Jos și Filea de Sus; „fül” înseamnă „ureche” în limba maghiară), să fie date cizmarului.
După moartea cizmarului, cele două sate au trecut în proprietatea orașului Cluj. Mai târziu, o parte s-a desprins din domeniu, fiind botezată de orașul Cluj „Asszonyfalva” (n.r. „Satul Doamnei” — astăzi Săcel), pentru că a fost dobândită prin intermediul unei femei. Acest sat se află și astăzi în posesia Clujului.”
Cea mai rapidă cale spre Cetatea Liteni, monument istoric de categoria A, pornește din satul Moara de Pădure. O tăbliță de lemn servește timid drept indicator spre poteca prin pădure ce duce spre cetate. După o urcare agale de cel mult o jumătate de oră pe malul drept al pârâului, vei ajunge pe platoul de o frumusețe unică. Unii tânjesc după liniște și vin la picnic pe pajiștea din fața cetății, cățărătorii escaladează stânca abruptă. Cei în căutare de mistere caută sufletele rătăcite ale ostașilor morți și ecoul legendelor locale. Sălbatică și neatinsă sau conservată și amenajată… cum ar fi mai bine pentru Cetatea Liteni?