Vințu de Jos (Alvinc, Unter-Wintz) – județul Alba
Simbol al Renașterii în Transilvania, Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos, județul Alba, pare să intre într-o nouă eră. În stare de ruină de zeci de ani, edificiul de pe malul Mureșului are acum o șansă importantă să fie salvat.
Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos, construit în locul unei mănăstiri dominicane
Povestea construcției ridicate la confluența râurilor Pianu și Mureș se întinde până la începutul anilor 1300. Inițial un loc sfânt, găzduind o mănăstire dominicană, domeniul avea să devină scena unor crime groaznice din istoria transilvană. Afectată de invazia otomană din 1438, viața monahală de la Vințu de Jos s-a încheiat definitiv în prima parte a secolului al XVI-lea. După plecarea ultimilor călugări, mănăstirea a trecut în timp scurt prin mâinile mai multor nobili, ajungând, într-un final, în posesia episcopului de Oradea Mare, Gheorghe Martinuzzi. Influentul guvernator al Transilvaniei a ordonat refacerea integrală în stil renascentist a mănăstirii dominicane. Viitorul cardinal Martinuzzi plănuia un castel patrulater, cu câte un turn în fiecare colț, șant umplut cu apa Mureșului și pod mobil la poartă.
Planurile arhiepiscopului de Esztergom nu au fost însă finalizate. Bănuit de înțelegeri ascunse cu Poarta Sublimă, Martinuzzi a căzut în dizgrația împăratului Ferdinand I, convins de mărturia generalului italian Giovanni Battista Castaldo, conducătorul trupelor habsburgice din Transilvania. Astfel, în noaptea de 17 decembrie 1551, mercenarii lui Castaldo, în frunte cu secretarul Marcantonio Ferrari și căpitanul Sforza Pallavicini, au tăbărât cu puști și cuțite peste Martinuzzi, pe care l-au ucis într-un mod extrem de violent. După crima oribilă, trupul fostului guvernator al Transilvaniei a zăcut înghețat în sânge toată iarna, fiind înmormântat abia la sfârșitul lui februarie 1552, în cripta Catedralei „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.
Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos, o istorie scăldată în sânge și cruzime
În era post-Martinuzzi, castelul a trecut prin mâinile familiilor Báthory și Majláth, ajungând într-un final în posesia principelui Gabriel Bethlen (1614). Înainte însă de a traversa o nouă etapă de reconstrucție, castelul a fost locul unor alte asasinate celebre. „Mazilit” din Liga Sfântă anti-otomană de suspiciosul principe Sigismund Báthory și închis cu familia sa timp de doi ani la Vințu de Jos, Aron Vodă Tiranul, fost domn al Moldovei, a sfârșit otrăvit aici, în iunie 1597. Peste doar câțiva ani, la ordinul infamului general Giorgio Basta, arhitecții italieni Fabio și Simone Genga au fost la rândul lor uciși în temnița castelului (1601), cei doi frați fiind acuzați de jocuri politice. Revenind la Gabriel Bethlen, principele transilvan a fost cel care a dat forma finală hexagonală a clădirii, mărturie a contribuției sale stând inscripția în latină din 1617, vizibilă și astăzi în zidul porții.
Planurile au fost schițate de arhitectul italian Giacomo Resti, lucrările au fost realizate sub îndrumarea meșterului clujean Brassai Kőműves János, iar tavanul a fost pictat de Egerházi János, pictorul „de casă” al lui Bethlen. Devastat de turco-tătari în 1658, Castelul Martinuzzi-Bethlen, deja ruinat, a fost preluat de Episcopia Romano-Catolică din Transilvania (1715), devenind reședința de vară a episcopilor. De o „ședere” mai puțin plăcută a avut parte anterior mitropolitul ortodox al Ardealului, Sava Brancovici, persecutat și întemnițat aici de principele Mihai Apafi I (1680). În 1733, episcopul Sorger Gergely a întregit construcția cu poarta barocă, însă încendiul din 1792 a coincis cu startul declinului pentru castelul renovat ulterior doar parțial de episcopul Batthyány Ignác. După atâtea crime, trebuie menționat și că în Castelul Martinuzzi s-a născut scriitorul maghiar Zsigmond Kemény (12 iunie 1814).
Comori și adulter la Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos?
Având o istorie macabră, Castelul Martinuzzi a născut firește numeroase legende locale. Una dintre acestea povestește despre o comoară uluitoare găsită de pescari în apele râului Strei — zeci de mii de monede de aur cu chipul regelui macedonean Lysimachos. Se pare că galbenii ar fi fost însușiți cu forța de Martinuzzi, avuția impresionantă fiind, de fapt, motivul pentru care Castaldo și ai săi l-ar fi ucis pe prelatul de origine croată.
Un alt mit se leagă de viața amoroasă a împărătesei Maria Tereza, mamă a 16 copii. Deși nu există nicio dovadă credibilă că ar fi trecut vreodată pe la Vințu de Jos, se spune că faimoasa împărăteasă a Austriei și-ar fi ademenit iubiții în Castelul Martinuzzi, după care le-ar fi curmat viața. Și nu oricum, ci activând o trapă ascunsă prin care bărbații cădeau într-o cameră plină de săbii, trupurile amanților ajungând apoi în apele Mureșului printr-un tunel secret.
Dincolo de pasaje ascunse, comori încă nedescoperite, lumini misterioase, fenomene naturale inexplicabile, fantome sau urletele în noapte ale sufletelor rătăcite, Castelul Martinuzzi și-a irosit aproape în întregime strălucirea în decursul ultimului veac. Descrisă ca o ruină la începutul secolului trecut, castelul și-a pierdut majoritatea clădirilor în anii ’30, rămânând întreagă doar aripa nordică și bastionul sud-vestic.
Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos va fi restaurat și redat comunității
După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, castelul a fost folosit ca magazie, iar după naționalizare, acesta a devenit, pe rând, depozit de cereale, de mobilă, dar și întreprindere de prelucrare a cărnii. La începutul anilor ’80, colțul laturii nordice s-a prăbușit, castelul fiind părăsit definitiv. După Revoluție, Castelul Martinuzzi din Vințu de Jos a fost revendicat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia. În urma cercetărilor arheologice desfășurate între 1991-1999, au fost găsite urmele fostei mănăstiri dominicane, însă castelul în sine a continuat să se degradeze ireversibil. Devenind în ultimii ani un saivan improvizat, clădirea are acum șansa să fie salvată.
În primăvara anului 2024, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a reușit să obțină o finanțare nerambursabilă din partea Institutului Național al Patrimoniului (INP) prin programul Timbrul Monumentelor Istorice pentru salvarea Castelului Martinuzzi. La un an distanță, au fost terminate măsurătorile, s-a început defrișarea vegetației invazive, fiind finalizată inclusiv elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru intervențiile necesare. Dacă totul va decurge conform planurilor, ruinele și picturile murale existente vor fi conservate, împrejmuirea existentă va fi reabilitată, accesul va fi facilitat, iar castelul va deveni un hub cultural.
Contrastul grăitor între Castelul Martinuzzi, acum încă o ruină, și Castelul Horváth-Inczédi de vis-a-vis, o splendoare a stilului eclectic, s-ar putea estompa odată cu reabilitarea mult așteptată. Mai bine mai târziu decât niciodată!