Geaca (Gyeke) – jud. Cluj
Construit în stil neoclasic, Castelul Béldi din Geaca, județul Cluj, a ajuns într-un stadiu în care doar o intervenție divină l-ar mai putea salva de dispariția completă. După ce s-a furat tot ce se putea fura, doar câteva ziduri șubrede mai amintesc de vremurile bune de odinioară.
Castelul Béldi din Geaca, reședința omului care a schimbat fața Clujului
Castelul din Geaca, format din subsol, parter, etaj și șarpantă, a fost ridicat în 1880 de familia nobiliară de origine secuiească Béldi de Ozun, o familie cu ștate vechi în Transilvania, stabilită în zonă în a doua parte a secolului al XIX-lea. Eleganța castelului nu este întâmplătoare, acesta fiind stăpânit de contele Ákos Béldi (1846-1932), fiul cel mare al lui Francisc Béldi, fost comite suprem al Comitatului Târnava, și al soției sale, Zsófia (născută Dániel). Ei au ridicat și unul din faimoasele cripte în formă de piramidă din Cimitirul Central din Cluj-Napoca — Cimitirul „Hajongard”.
Tot aici a fost înhumat și Ákos Béldi după ce trupul său au fost repatriat, el decedând la Budapesta. Fost intendent (director) al Teatrului Național din Cluj (1892-1905), fost șambelan regal și președinte al Societății Maghiare de Cultură din Transilvania, Ákos Béldi a deținut și rolul de comite suprem (prefect) al Comitatului Cluj (1888-1905). În această perioadă s-a dezvoltat o bună parte din rețeaua de apă și canalizare a orașului, au fost construite, printre multe altele, clădirea centrală a actualei Universități „Babeș-Bolyai” și Teatrul Național, și a fost dezvelită statuia Regelui Matia Corvin, realizată de sculptorul János Fadrusz.
Nicio surpriză: Castelul Béldi din Geaca a devenit o ruină după Revoluție
Purtând și elemente de arhitectură populară, intrarea clădirii neoclasice dispusă pe un plan dreptunghiular era flancată de patru coloane dorice, acestea susținând până în urmă cu câțiva ani terasa cu parapet din fier forjat. Până la distrugerea monstruoasă din ultimele decenii, fațadele edificiului erau simetrice, iar tavanul încăperilor era decorat cu dungi verticale și orizontale finisate din tencuială. În perioada regimului comunist, Castelul Béldi s-a transformat în școală, după ’89 însă, clădirea abandonată a fost distrusă aproape iremediabil: scările spre subsol și etaj nu mai există, iar chenarele ușilor și ferestrele au dispărut.
Revendicat inițial de moștenitoarea Kerekes Józsefné Mária Béldi, castelul ce avea cândva șase încăperi la parter a fost scos la vânzare de noii proprietari, în 2015, la preț de garsonieră. La fel ca în multe alte cazuri similare, clădirea a fost devastată în toți acești ani, până când structura acoperișului s-a prăbușit, iar coloanele dorice șubrezite au cedat și ele sub presiunea balconului masiv. Potrivit unui reportaj din 2022, asociația în proprietatea căruia ajunsese castelul și-a propus salvarea edificiului, însă lipsa fondurilor și starea dezastruoasă a clădirii blochează din fașă orice vis de conservare.
Aflat din 2010 pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, Castelul Béldi din Geaca este un monument pierdut pentru generațiile viitoare. În afară de câțiva pereți distruși, clădirea mai trăiește astăzi doar prin niște fotografii vechi și îngălbenite…