Iernut (Radnót, Radnuten) – jud. Mureș
Ridicat în stil renascentist, Castelul Rákóczi din Iernut a trecut de-a lungul secolelor prin mâinile „cremei” nobilimii transilvane, de la familiile Bogáthi, Kornis și Bethlen, până la familiile Apafi, Rákóczi și Haller. Astăzi însă, o lungă perioadă de incertitudine juridică a condus la distrugerea sistematică a momunentului istoric de pe malul Mureșului.
Primii proprietari ai castelului din Iernut au sfârșit executați
Castelul cu patru bastioane în colțurile patrulaterului a fost construit în 1545 de Gáspár Bogáthi, cel care avea să fie decapitat la ordinul principelui István Báthory (Cluj, 8 august 1575) pentru rolul avut în susținerea lui Gáspár Bekes, pretendent la titlul de principe și înfrânt în bătălia de la Sânpaul. Confiscat de Trezoreria din Transilvania (Fiscus), castelul a fost donat de noul principe ardelean, Sigismund Báthory, lui Francisc Kendi, care nu s-a bucurat prea multă vreme de proprietate, fiind executat la rândul său. Nici al treilea proprietar, Boldizsár Kornis, nu a avut mai multă șansă, fiind ucis pentru uneltire împotriva principelui Gabriel Báthory (1610) care, culmea, cu doar doi ani înainte îl răsplătise pe Kornis pentru ajutorul oferit în obținerea tronului tocmai prin donarea domeniului de la Iernut.
După o perioadă în care inclusiv principele Gabriel Bethlen a făcut unele modificări, castelul a fost cumpărat de la familia Kornis de principele Gheorghe Rákóczi al II-lea (1649), sub îndrumarea căruia vestitul arhitect venețian Agostino Serena a reconfigurat construcția de pe malul Mureșului. De numele acestuia se leagă, printre multe altele, Castelul Rákóczi din Urmeniș (jud. Bistrița-Năsăud), clădirea veche a Colegiului Reformat din Cluj sau Castelul Bethlen din Ilia (jud. Mureș), lăsându-și amprenta prin inscripția în latină de pe portalul nordic („AUGUSTINUS SERENA ARCHITECTUS VENETUS OPERA FECIT”). Ulterior, moștenindu-l de la mama sa, Anna Bornemissza, principele Mihai Apafi al II-lea a transformat castelul în locul unde se țineau Dietele Transilvaniei, fiind organizate 15 astfel de întruniri pe domeniul ce avea să fie moștenit apoi de văduva lui Apafi, Kata Bethlen.
În 1703, curuții conduși de Francisc Rákóczi al II-lea au ocupat castelul, însă principele a petrecut doar o singură noapte în castel, în 18 martie 1707, atunci când s-a cazat aici în drumul spre Târgu-Mureș, locul unde urma să fie proclamat principe al Transilvaniei. După moartea lui Kata Bethlen (1758), domeniul a trecut din nou în posesia Trezoreriei până în 1764, atunci când a fost cumpărat de cancelarul Miklós Bethlen. După un incendiu care a mistuit acoperișul din șindrilă (1802), provocat de glonțul rătăcit al unui ofițer deranjat de barza de pe horn, castelul a suferit mai multe transformări. Acoperișul simplu, din țiglă, este vizibil mai mic, structura de apărare a fost îndepărtată treptat, șantul a fost acoperit, iar zidurile exterioare de piatră au fost demolate.
Castelul Rákóczi din Iernut, pierdut la cărți (...?!), donat Bisericii Romano-Catolice
În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, domeniul a fost completat cu o nouă clădire a porții în stil baroc, cunoscută drept „Casa cu șerpi” grație blazonului familiei Bethlen de Beclean – șarpele încoronat ce ține în gură globul cruciger. Castelul s-a aflat în posesia familiei Bethlen până în 1885, atunci când contele Márk Bethlen l-ar fi cedat în favoarea contelui Jenő Haller, fiind bătut de acesta într-o partidă de cărți. Fără dovezi clare care să susțină această legendă, Márk Bethlen a avut, totuși, o viață problematică, împovărată de datorii mai ales după decesul tatălui său, Kamilló Bethlen (1883), teorie ce indică posibilitatea unui astfel de deznodământ tragic. Cert este că Jenő Haller a cedat domeniul Bisericii Romano-Catolice, ajuns ulterior în posesia Statusului Romano-Catolic.
Naționalizat în 1948, Castelul Rákóczi a fost transformat în sediul cooperativei agricole, devenind apoi liceu agroindustrial. Asta până în 2001, atunci când școala a părăsit clădirea ce avea să se degradeze rapid în anii tumultoși ce urmau să vină. Restaurată în anii ’60 și transformată în muzeu memorial, „Casa cu șerpi” a devenit și ea o ruină. Cu toate transformările aduse în epoca socialistă, sălile de la parter încă păstrează elementele arhitecturale specificie renascentismului… însă nu se știe pentru cât timp, un prim semnal de alarmă fiind incendiul care a cuprins castelul în 18 martie 2012. După un lung proces de retrocedare (2003-2020) între Statusul Romano-Catolic și statul român, clădirea a trecut în posesia statului, fiind administrată, teoretic, de Ministerul Finanțelor, care a „pasat” la rândul ei speța Ministerului Culturii.
Deși ar exista inclusiv interes din partea cumpărătorilor, situația juridică neclară a Castelului Kornis-Rákóczi-Bethlen din Iernut o privează de salvarea mult așteptată. Dacă statul român arată cu degetul spre autoritățile locale, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș ridică din umeri, în timp ce Primăria Orașului Iernut nu are bani nici să intabuleze proprietatea. Iar castelul în sine este furat sistematic. Fereastră cu fereastră, bârnă cu bârnă, cărămidă cu cărămidă.