Conac părăsit în buricul satului, la o aruncătură de băț de Cluj

Satu Lung (Hosszúmacskás) – județul Cluj

Deși se află la doar 20 km de Cluj-Napoca, localitatea Satu Lung, comuna Chinteni, pare desprinsă dintr-o altă lume comparativ cu vâlvătaia metropolitană. Cu mai puțin de 100 de locuitori, orele se scurg altfel în satul al cărui centru adăpostește Conacul Szentiványi.

Satu Lung, domeniul familiei nobiliare Macskási

Istoria localității Satu Lung se întinde până în 1314, atunci când apare pentru prima oară sub denumirea Gene-Genyemacskása. În 1451, așezarea aflată în posesia familiei nobiliare Macskási (Matskássy/Matskási) devine Zenthmiklosmacskása. Este redenumită în concordanță cu biserica medievală romano-catolică sfințită în cinstea Sfântului Nicolae. Populația originală a satului dispare treptat în cursul secolului al XVII-lea, iar denumirea actuală (Hosszúmacskás — Măcicașu Lung) o primește în 1724.

În 1712 se mai cunoaște doar locul ruinelor fostei biserici medievale. Comunitatea existentă formează o parohie reformată de sine stătătoare, această situație durând până în 1888. Ulterior, enoriașii sunt trecuți în subordinea parohiei Măcicașu, iar mai apoi celei din Feiurdeni și, într-un final, parohiei din Chinteni. Astăzi nu mai trăiește niciun etnic maghiar în localitate. Nu mai este nici biserică. Există însă o moștenire lăsată în urmă de nobilii care trăiau aici, aflată chiar în „punctul zero” al satului.

Conacul Szentiványi din Satu Lung zace abandonat chiar în centru

Cu pași nesiguri, un bărbat se apropie tiptil de noi. „Da’ de ce tot pozați aici?”, întreabă curios, iar cuvintele i se împleticesc în gură. Zărind PET-ul de bere din plasa bărbatului, aflăm rapid și motivul. Se uită însă cu mândrie spre clădirea dărăpănată din buricul satului. „Eu aici am făcut școala! Acolo era clasa a V-a, acolo clasa a VI-a…”, rememorează săteanul în timp ce arată cu degetul ferestrele sparte. Nu știe să răspundă întrebărilor legate de istoria clădirii. De fapt, singura informație sigură pe care o cunosc localnicii despre conacul din satul lor e că mulți dintre ei acolo au făcut școala.

De proporții semnificative, conacul în stil eclectic, ce poartă și trăsături baroce, ar fi fost ridicat la inițiativa contelui Iván Szentiványi. Data exactă a construcției nu este cunoscută. Ultimul proprietar de drept a fost familia Bártfay. În regimul comunist a funcționat ca depozit, centru cultural și școală. Potrivit puținelor informații disponibile, moștenitorii ar fi solicitat în instanță retrocedarea conacului. Totuși, procesul ce durează de ani de zile nu ar avea încă o finalitate certă. Între timp, acoperișul clădirii s-a prăbușit, iar viitorul ei este la fel de sumbru precum camerele întunecate de vegetația deasă ce a pus stăpânire pe ele.

Conacul Szentivanyi Satu Lung Cluj Transylvania in Ruins

La o simplă căutare pe Google, primele și printre puținele imagini ce apar din Satu Lung sunt cele cu Conacul Szentiványi. „Conac, fostă școală”. Este păcat însă că, într-un sat deloc ofertant din punct de vedere turistic, singurul punct de atracție, aflat chiar în buricul târgului, zace într-o stare catastrofală…

© 2024 | Transylvania in Ruins | ✎ & 📷 Raymond Füstös