Nima (Néma) – jud. Cluj
Atestat documentar încă din 1225, satul Nima (comuna Mintiu Gherlii) păstrează un monument istoric de o valoare extraordinară, însă mult prea puțin cunoscută și promovată: biserica reformată clădită din piatră fasonată, aflată pe lista monumentelor istorice din județul Cluj din 2015.
Biserica reformată din Nima, un monument din perioada goticului cistercian
Construită în secolul al XIII-lea, biserica reformată din Nima a fost închinată Sfântului Nicolae, patronul primului nobil de Nima. Inițial romano-catolică, apoi unitariană până în 1621, biserica este formată din sanctuarul romanic dreptunghiular, la care a fost adăugată nava ce indică perioada cisterciană a arhitecturii gotice. Construit din piatră fasonată, lăcașul de cult este decorat cu ogive și elemente profilate cu motive florale. Descoperite în timpul lucrărilor de restaurare conduse de clujeanul Ludovic Bágyuj (1961), fragmentele de pictură murală de pe pereții sanctuarului au fost executate în secolul al XIV-lea.
„Am descoperit un spațiu pentru păstrarea sfintelor taine, precum și portretul unei sfinte. Fragmentele de frescă descoperite prezintă figuri desenate fin, mișcările și îmbrăcămintea sunt reprezentate cu acuratețe, iar fundalul întregii serii de imagini are un stil gotic”, mărturisea Ludovic Bágyuj, potrivit unui material scris de Péter Sas în publicația Művelődés (2006). De numele renumitului restaurator clujean se mai leagă, printre multe altele, și descoperirea osemintelor lui Gheorghe Martinuzzi, fost guvernator al Transilvaniei, aduse la suprafață odată cu lucrările de restaurare a cetății din Alba Iulia.
„Cheie...? Nu există! Biserica e mereu deschisă!”
Potrivit istoricilor, biserica reformată din Nima dispunea de două clopote, unul fiind turnat în 1690, iar celălalt fiind adus de la biserica reformată demolată din satul Codor, având inscripția latină „Verbum Domini manet in aeternum, 1597”. Dacă în secolul al XVII-lea era o parohie reformată de sine stătătoare, Nima a devenit o filială a parohiei de la Ocna Dejului încă de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Potrivit recensământului din 2002, în sat mai trăiau doar 10 etnici maghiari. Astăzi, localnicii spun că domnul Andris este ultimul „străjer” al comunității maghiare din Nima.
Îndrumat de un consătean să-l caut dacă vreau să intru în „biserica ungurească” pentru că „el are cheile”, l-am găsit ușor pe domnul Andris. S-a uitat mirat când i-am pomenit de chei, explicând că biserica este deschisă în permanență, și oricum puțină lume urcă acolo. El este cel care mai face curățenie din când în când în curtea bisericii, printre pietrele funerare învechite. Atât cât îl țin puterile, pentru că se deplasează greoi după operația suferită. Din spusele sale, puțini oameni sunt interesați de monument, dar se bucură că s-a montat măcar un acoperiș nou, zidurile fiind astfel protejate de ploi și zăpadă.
Rămasă fără obiecte prețioase sau mobilier în interior, biserica reformată din Nima a devenit un porumbar excelent, mărturie stând „covorul” de excremente și nenumăratele cadavre de păsări de pe podea. Incertitudinea planează peste viitorul monumentului gotic, scrijeliturile de pe zidurile exterioare fiind primul semnal de alarmă înaintea vandalizării iminente…