Nălațvad (Nalácvád, Schiffenschütz) – jud. Hunedoara
Construit în secolul al XIX-lea, un monument istoric de categoria A din județul Hunedoara pare rupt din filmele de groază. Atât prin prisma arhitecturii sale, cât mai ales a istoriei sumbre și atmosferei stranii. Ajuns în stare de ruină, Castelul Naláczy-Fáy din Nălațvad se află astăzi la cumpăna dintre distrugerea totală și renașterea miraculoasă.
Castelul Naláczy-Fáy din Nălațvad, o bijuterie arhitecturală din Țara Hațegului
Povestea castelului din Nălațvad începe la mijlocul secolului al XVIII-lea, atunci când pe acest domeniu ar fi existat deja primul conac al familiei nobiliare Naláczy. Un secol mai târziu, în locul conacului ridicat din pietrele unei foste mănăstiri franciscane avea să fie construită actuala clădire. Astfel, pe domeniul dobândit prin căsătorie de la familia Naláczy de familia Teleki, György Teleki și soția acestuia, Ilona Kendeffy de Malomvíz (Râu de Mori), au înălțat un castel cu două niveluri, înconjurat de un imens parc dendrologic. Trei turnuri impunătoare completau clădirea centrală dreptunghiulară — două la colțurile spre curtea interioară, al treilea pe fațada principală, asimetric.
Blanka, unul dintre cei trei copii ai familiei, s-a căsătorit în 1888 cu Viktor Fáy. Ei erau proprietarii moșiei și la începutul secolului trecut. Fiica celor doi, Klementina Pekri, decedată în 1960, avea să prindă însă începutul declinului. Clădirile anexe au fost modificate, acoperișul baroc al turnurilor fiind înlocuit de cel actual, în formă piramidală. Turnulețele elegante ale ferestrelor de la mansardă au dispărut și ele. Au urmat apoi ani negri pentru Castelul Naláczy-Fáy. În timpul războiului, aici au fost concentrați evreii din zona Hațegului (1941-1944). Odată cu naționalizarea din august 1948, castelul și parcul au fost date în folosință pentru 50 de ani Liceului de Industrii Agricole din Timișoara.
Castelul Naláczy-Fáy din Nălațvad, scena unor suferințe teribile
După ororile trăite de victimele Holocaustului, încăperile castelului s-au umplut cu glasul a sute de copii care și-au petrecut aici vacanțele școlare. Pereții au amuțit din nou atunci când Castelul Naláczy-Fáy a fost transformat în preventoriu TBC. Apoi, în anii ’80, clădirea a devenit secție de neuropsihiatrie infantilă. Pentru cei cărora amintirea acelor vremuri este încă vie, își pot imagina cu groază condițiile inumane pe care le-au îndurat acești copii nefericiți, majoritatea fără aparținători. Zeci de copii bolnavi au simțit pe propria piele îmbrățișarea vitregă a regimului comunist, apoi răceala tulbure a anilor ’90.
Centrul a fost desființat într-un final spre sfârșitul mileniului trecut, în 1999 fiind emis certificatul de vacanță succesorală în favoarea statului. Castelul a rămas abandonat, deși parcul dendrologic a fost declarat rezervație naturală în 2004. Au urmat în curând procesele îndelungate începute de presupusa urmașă a cuplului Blanka și Viktor Fáy, Mária Katalin Szent-Ivány, decedată în 2015. Bătălia în instanță continuată de fii acesteia, Kristóf și Ferenc Szentiványi, a fost pierdută definitiv în mai 2022. Astfel, proprietarul domeniului a rămas statul român prin autoritățile locale din Hațeg. Castelul a pierdut la rândul său lupta împotriva hoților și a deceniilor lungi de distrugere.

Mobilier, tâmplărie, podea și țigle, instalații electrice, trepte de marmură, ferestre și cărămizi — totul a fost furat. Te trec fiorii când privești picturile colorate rămase pe pereți și îți amintești câtă suferință ascund aceste încăperi. Cândva aici se dorea a fi amenajat sediul Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”, iar replicile dinozaurilor pitici urmau să fie amplasate în parcul reamenajat. Au rămas însă doar pomii neîngrijiți, iazurile secate, camerele devastate, acoperișul prăbușit. Prin ferestrele cu coronament ale castelului, toate sparte, se deschide o panoramă splendidă spre Retezat. Aleșii locali au sădit speranța reabilitării castelului, dar salvarea promisă se lasă așteptată.