Orman (Ormány) – jud. Cluj
Departe de agitația orașului, satul Orman din județul Cluj pare suspendat între timpuri vechi și noi. În centru, cu zidurile sale roase de timp, biserica reformată din Orman păstrează tăcerea unui trecut aproape uitat. Este o poveste despre credință, despre o comunitate care a dispărut, păstrând doar amintirea acesteia.
Biserica reformată din Orman: istoria unei biserici medievale
Prima mențiune documentară a satului, în trecut „Urlman”, datează încă din 1292. Existența unei biserici parohiale este atestată din 1332, preotul András fiind menționat în registrul dijmelor papale. Actualul lăcaș a fost clădit în secolul al XIV-lea, în stil gotic timpuriu, cu un sanctuar dreptunghiular ce amintește de bisericile romanice din zonă. Urmele bolților în cruce, specifice perioadei, încă se pot observa în interior. În urma Reformei protestante, comunitatea catolică s-a convertit la credința reformată.
Turnul-clopotniță din lemn a fost ridicat în secolul al XVIII-lea, în 1865 având două clopote. Cel mare, turnat în 1697, avea inscripția „Pávai Ihnok öntötte – Ormány 1697”. Pe cel mic, turnat în 1821, scria „Váradi Mihály Sz. B. Az ormányi ref. ekkla sz. öntette 1821.”. Renovată în 1870, biserica a supraviețuit secolelor, însă nu și comunitatea reformată din Orman. Aceasta s-a stins complet spre sfârșitul mileniului trecut, iar de atunci biserica se degradează continuu. Acoperișul s-a prăbușit, mobilierul și obiectele de cult fie au fost furate, fie s-au pierdut, ploile și înghețul au crăpat pereții, iar vegetația deasă a crescut în interior.
Biserica reformată din Orman și o legendă locală sumbră
O legendă păstrată prin viu grai de localnici ne povestește despre un episod sumbru din istoria bisericii reformate din Orman. Acesta s-ar fi petrecut în 1703, în timpul răscoalei lui Francisc Rákóczi al II-lea împotriva Imperiului Habsburgic. Se pare că locuitorii din Orman ar fi sprijinit armata principelui transilvănean, iar ca pedeapsă, trupele habsburgice ar fi incendiat biserica. Sperând să se salveze de la măcel, localnicii ascunși în lăcașul de cult ar fi fost uciși chiar între ziduri. Sângele martirilor ar fi rămas imprimate pe pereți timp de generații, fiind șterse abia în anii ’30, în timpul unei reparații capitale. Veridicitatea istorică a întâmplării este discutabilă.
Cert este însă că, în 2002, cercetările arheologice de la biserica reformată din Orman au adus la lumină detalii surprinzătoare. Lăcașul din centrul satului, de tip navă unică, a fost construit într-o singură etapă. De asemenea, în sacristie s-au păstrat fragmente de boltă semicilindrică. Pe pereții sanctuarului au fost descoperite picturi murale medievale suprapuse, realizate în mai multe perioade. Cea mai veche dintre acestea conținea cruci de consacrare, fiind identificate 7 astfel de cruci din totalul de 12. Cea mai nouă pictură, care datează deja din perioada protestantă a bisericii, a fost realizată exclusiv cu culoare neagră.
Pentru a evita ca edificiul să devină irecuperabil, la inițiativa Fundației „Teleki László” a fost construit un acoperiș de protecție peste sanctuar. În 2017, din sprijinul suplimentar obținut în cadrul Planului „Rómer Flóris”, au fost realizate lucrările de reparație ale coronamentului zidurilor. Salutar, dar încă prea puțin pentru biserica reformată din Orman — o dovadă a trecerii neiertătoare a vremurilor. Un memento al identității care dispare, dar nu se lasă uitată. În liniștea ei, ne amintește că nu doar zidurile se prăbușesc, ci și amintirile, atunci când nu mai există oameni care să le păstreze vii.