Baia Craiului (Királybánya, Unterhamer) – jud. Hunedoara
Vieți distruse, sate rase de pe hartă, istorie ștearsă printr-o singură semnătură. Două biserici abandonate, două ruine ascunse de lume mai păstrează, însă, amintirea vechilor țărani din zona Cinciș-Cerna. Înconjurate de pădure și apă, bisericile abandonate din Baia Craiului, aflate la coada Lacului Cinciș, ne vorbesc și astăzi despre istoria satelor „scufundate” din Ținutul Pădurenilor.
Un decret, cinci sate desființate, două biserici părăsite
Sunt pe malul râului Cerna, la capătul Lacului Cinciș, pe marginea drumului peticit dintre Hunedoara și Toplița. Privesc spre malul opus al firului domol de apă ce se varsă în lacul de acumulare, iar din „marea” de copaci răsare silueta sobră a unei vechi clădiri. Este una din cele două biserici ruinate din acest loc, un memento solemn al nesăbuinței comuniste. Terenul mlăștinos și vegetația deasă îmi îngreunează mersul, iar cărarea printre copacii căzuți nu este de găsit. Coborând însă sub podul peste Cerna, albia râului îmi devine „potecă”. Urmez fidel cursul Cernei, cu pași lenți, greoi prin apa rece, și ajung la primul popas. Biserica ortodoxă din Baia Craiului.
Ridicată la începutul secolului XX, pe locul unei biserici de zid atestată încă din anii 1730, biserica ortodoxă din Baia Craiului îi slujea pe sătenii din Bălana și Baia Craiului. Purta hramul „Sfinţii Arhangheli Petru şi Pavel”, însă nu a fost folosită prea multă vreme. La începutul anilor ’60, pentru a asigura alimentarea cu apă a combinatului siderurgic din Hunedoara, s-a decis construirea unui lac de acumulare. Apoi, s-a luat o măsură drastică pentru realizarea barajului. Decretul 177 din 14 aprilie 1964, semnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, fostul președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, a pecetluit definitiv soarta a sute de suflete.
Zeci de familii strămutate pentru a crea Lacul Cinciș
Cinci așezări au fost nimicite pentru a face loc noului lac de acumulare. Astfel, satele Bălana, Cinciș, Cerna, Moara Ungurului și Baia Craiului au ajuns sub ape. Relocarea familiilor și demolările au început încă din 1962, sătenii reconstruindu-și viețile în Iuba, redenumit Cinciș-Cerna. Gospodăriile lor vechi, bisericile în care se rugau, mormintele străbunilor au fost înghițite de ape.
Nici biserica medievală din Cinciș, probabil ctitorită de Corvini, nu a fost cruțată. Legenda spune că aici, în adâncuri, își doarme somnul de veci Elisabeta Mărgineanu, mama lui Iancu de Hunedoara. Salvat și mutat la noua biserică din Cinciș, vechiul clopot a rămas singurul glas viu al unei epoci apuse.
Biserica romano-catolică din Baia Craiului — ultima supraviețuitoare
Las în urmă biserica ortodoxă din Baia Craiului și pornesc spre singura clădire rămasă în picioare. Trec pe lângă ruinele unui vechi atelier de fierărie, ale cărui ziduri de piatră vorbesc despre trecutul înfloritor al satului întemeiat în secolul al XV-lea. Prin iarba înaltă și gunoaiele purtate de ape, ajung într-un final la ultima mea oprire. Biserica romano-catolică din Baia Craiului. A fost construită în a doua partea a secolului al XVIII-lea, în timpul Împărătesei Maria Tereza. După inundare, apa a pătruns printre zidurile groase, și se putea intra cu barca chiar pe ușa bisericii. Dar clădirea barocă a rezistat cu încăpățânare, iar în timp apele s-au retras încet.
În fața ochilor mei se deschide un tablou copleșitor. Admir înmărmurit contopirea inedită dintre natură și creația omului. Acoperișul s-a prăbușit de mult, în interior au crescut copacii. Ferestrele, cândva cu vitralii splendide, mai păstrează doar „scheletul” lor. Orga și obiectele de valoare au fost salvate, fiind mutate în micuța biserică din satul Lingina, devenit Izvoarele la ordinul comuniștilor nemulțumiți de vechea denumire. Anii au trecut, însă blestemul pădurenilor pare că s-a așezat peste barajul Cinciș, construit în doar 14 luni. Lacul își cere periodic tributul, iar spiritul oamenilor strămutați veghează încă asupra satelor de sub ape din Munții Poiana Ruscă.
Bisericile abandonate din Baia Craiului nu sunt declarate monumente istorice. Fiind prea aproape de apele lacului de acumulare, nicio autoritate nu a solicitat clasarea acestora. Astfel, soarta lor rămâne în mâinile timpului, ale naturii și ale celor puțini și curajoși care se încumetă să le caute.