Ciceu-Corabia (Csicsóújfalu) – jud. Bistrița-Năsăud
Distrus în urmă cu cinci secole, într-o epocă zbuciumată a istoriei transilvane, descoperim un loc ce a rămas spectaculos, copleșitor. Impresionând astăzi prin ruinele sale palide, prin peisajul mirific pe care îl veghează, Cetatea Ciceului continuă să păstreze vie legenda fortăreței care a fost salvarea lui Petru Rareș.
Aventură înzăpezită spre o cetate distrusă încă din anii 1500
Conduc pe drumul îngust, acoperit de zăpadă, spre un loc cu o istorie bogată. O căprioară timidă îmi apare în cale; încetinesc și o las să se refugieze în liniște. Parchez mașina și pornesc pe cărarea care urcă spre culme, iar sub bocancii mei trosnește zăpada. Clopotele Mănăstirii „Petru Rareș Vodă”, construită la baza cetății medievale, „sparg” ceața deasă lăsată pe Măgura. Urc mai departe spre vârf și ajung la un obelisc cu stema istorică a Moldovei, ridicat în 1927. Dar ce caută, oare, capul de bour în pădurile transilvane?
Cetatea Ciceului — refugiu pentru domnul Moldovei, Petru Rareș
Ridicată în punctul de întâlnire al actualelor sate Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgești și Dumbrăveni, județul Bistrița-Năsăud, istoria Cetății Ciceului se întinde până spre sfârșitul secolului al XIII-lea, fiind construită între anii 1293–1304. Aflată într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de aproape 700 de metri altitudine — de unde provine și denumirea de Ciceu, din cuvântul maghiar „csúcs” (vârf) — fortăreața era deosebit de greu de cucerit. Cetatea era înconjurată de ziduri doar pe trei laturi; iar dinspre nord, o stâncă abruptă și verticală o făcea practic inaccesibilă.
Construită din riolit, cetatea ar fi avut inițial o formă neregulată, apropiată de un patrulater, cu câte un turn amplasat în fiecare colț. În a doua partea a secolului XV, Matia Corvin a dăruit cetatea și domeniul aferent lui Ștefan cel Mare, ca urmarea a faptului că domnul Moldovei a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei. Drepturile au trecut ulterior la fiul nelegitim al acestuia, Petru al IV-lea — Petru Rareș. În septembrie 1538, trădat de boieri și cu Moldova ocupată de Suleiman Magnificul, Petru Rareș a fost nevoit să se refugieze în Transilvania, adăpostindu-se împreună cu familia în Cetatea Ciceului.
Cetatea Ciceului și legenda comorii ascunse de Doamna Elena
O legendă legată de Cetatea Ciceului spune că soția domnitorului, Doamna Elena, ar fi ascuns comoara familiei într-una dintre peșterile din apropiere. Sunt cel puțin șapte peșteri în zonă, și nimeni nu știe despre care ar fi vorba. Se pare că peșterea cu pricina s-ar deschide numai în noaptea de Sânziene, de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Se mai spune că cei care intră acolo nu se mai întorc niciodată, tocmai de aceea nimeni nu a îndrăznit vreodată să pornească în căutarea comorii. De sus, din vârful colinei, iarna se vede de jur-împrejur o adevărată „mare” albă, iar vara, o „oază” verde. O priveliște cu adevărat legendară.
În 1540, Cetatea Ciceului a fost asediată, iar Petru Rareș a plecat la Constantinopol cu gândul redobândirii tronului pierdut. După ce a redevenit domn al Moldovei cu sprijinul sultanului, Petru Rareș a încercat să redobândească fortăreața sa pierdută. Sătulă de amenințarea constantă, regina Isabella a Ungariei a ordonat distrugerea cetății prin guvernatorul Transilvaniei, Gheorghe Martinuzzi (1544). Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, Cetatea Ciceului era menționată doar ca un cuib de tâlhari. Timp de zeci de ani, localnicii au cărat pietrele, până când arheologul Torma Károly, fost comite al Comitatului Solnocul Interior, a interzis această practică în secolul al XIX-lea.
Arunc ultimele priviri spre Cetatea Ciceului înzăpezită. Astăzi mai sunt vizibile doar zidurile turnului nordic al cetății superioare și fragmentele fortificațiilor exterioare. Pietre străvechi, clasate ca monument istoric, rămase mărturie pentru generațiile viitoare.